Sander van Doorn White Party @ Arenele Romane - amânat din cauza vremii nefavorabile

Din cauza unor probleme legate de inexistenţa timpului şi alte probleme metafizice de genul acesta nu intenţionam să ajung în seara aceasta la White Partyul de la Arenele Romane. Şi cum şedeam eu prea bine pe scaunul de la calculator, discutând cu nişte persoane (fani mai mult sau mai puţin Sander van Doorn) despre eventul din seara aceasta, observ că îmi sună telefonul (asta pe la un 22:15). Mă uit mai atent - un prieten mai "trensăr" de felul lui; prima mea reacţie a fost că mă sună să mă întrebe pe unde sunt că el e deja acolo (să ne întâlnim înăuntru etc). Răspund şi mare mi-e mirarea când îmi spune că evenimentul Sander s-a amânat pentru o dată ce va fi comunicată ulterior.

Aşadar, încep să sap şi, pe un anumit forum (nu îi voi spune numele că nu are sens), găsesc următorul comunicat al organizatorilor:

"Dragii nostri, va multumim mult pt optimismul vostru si pt toata sustinerea, dar, din pacate, evenimentul va fi reprogramat datorita starii vremii. Se va tine in luna august, va vom anunta exact pe ce data. Va rugam mult sa anuntati si voi pe cine mai puteti, ca sa stie toata lumea."

Aşadar în seara aceasta nu vom avea parte nici de White Party, nici de Sander. Cert este că persoanele care au ales calea Timişoarei, implicit a lui Leon Bolier @ Club Youtopia au fost cu mult mai câştigaţi decât restul persoanelor care au stat în Bucureşti. Timişoara, Timişoara, eu când vă spuneam...

Vom reveni într-un viitor apropiat cu detalii despre confirmarea/anularea evenimentului. Pe moment nu se cunoaşte nici dacă Sander va reveni tot la Arene sau în altă locaţie, nici dacă va fi tot outdoor sau nu (deşi logica şi experienţa mea îmi spun că da), nici dacă vom fi iar nevoiţi să purtăm un echipament complet alb.

Ah, şi mulţumiri încă o dată corespondentului meu Aleen pentru telefon şi pentru grija care mi-o poartă.

5
Average: 5 (3 votes)