Dark Bombastic. Într-adevăr un eveniment inedit pentru România, un maraton de 7 trupe ce au defilat pe scenă de-a lungul a mai bine de 6 ore, în faţa unui public numeros şi la fel de inedit ca evenimentul în sine. Varietatea a fost la ea acasă, publicul fiind format din rockeri / metalişti, goths (în mare parte străini), VIP-uri ale scenei muzicale (printre alţii Adi Despot- Viţa de vie şi Hefe- COMA) dar şi persoane sărite de prima tinereţe, echipate la costum dar înarmate cu bună dispoziţie şi receptivi la atmosfera ce îi înconjura.

Atmosferă aş spune orientată spre rafinamentul şi elitismul specific petrecerilor goth, cum mai rar pe la noi. În afara petrecerilor cu specific, pe numele lor Lux Noctis, ce au loc ocazional în Bucureşti, în cadru restrâns pentru „adevăraţii cunoscători".

Trupele prezente sunt predominant din Germania şi Scandinavia, „germanicii" fiind recunoscuţi drept creatorii şi veşnicii inovatori ai acestui gen muzical. Excepţia fiind chiar headlinerii serii, trupa Spiritual Front din Italia. Aşadar: Spiritual Front, Ordo Rosarius Equilibrio, Rome, Cascadeur, Triarii, Of The Wand & The Moon şi Triore.

Can you say: Apocalyptic New Wave?

Surprinzătoare pentru un neiniţiat într-ale genului (printre care mă număr şi eu) pot părea titulaturile genurilor muzicale abordate de aceste trupe: Martial Industrial, Suicide Pop sau Apocalyptic New Wave. Mai pe înţelesul tuturor, seara s-a împărţit între sunet electronic ambiental „dark" (versuri aproape „recitate" pe un fundal sonor ambiental, acompaniat ocazional de varii instrumente de percuţie- mi se şopteşte în căşti că acestea sunt „recitate" fiindcă se doresc a suna precum o incantaţie) şi NeoFolk, cu influenţe diverse precum timpuriul Leonard Cohen, Johnny Cash sau Tom Waits. Din acest punct de vedere mie trupele Rome şi Spiritual Front chiar mi-au plăcut şi, de ce nu, de asemenea „Solo Acoustic Set of Experimental Folk"- ul danezului Of the Wand and the Moon. Care, s-o spunem pe aia dreaptă, tot cam un folk a cântat. Rome, din Luxemburg, mi-au părut a suna mai degraba a Lacrimas Profundere, Anathema sau My Dying Bride dacă le înlături partea de Doom Metal. De asemenea am observat o anumită influenţă cel puţin a vocii specifie My Dying Bride asupra câtorva solişti din trupele „prestatoare".

Deşi biletul nu a fost chiar ieftin (85 lei), clubul Silver Church a fost plin- ochi. O dovadă a promovării eficiente a evenimentului, cat şi a unui marketing orientat spre un public ţintă bine definit. Trebuie să recunoaştem că nu toţi erau pe deplin în rezonanţă cu ce se cânta pe scenă, mulţi fiind acolo doar pentru o parte din trupe.