Cum ar fi fost...
Când eu şi cu Dan ne-am înhămat la anevoiosul drum spre a construi acest sit, ştiam că va fi greu. Ce am ştiut însă din start a fost că va deveni de două ori mai solicitant odată ce sit-ul va fi lansat. Bineînţeles, pentru a întreţine acest mic proiect, trebuiesc şi bani, aşa ca în vieţi alternative trebuie sa muncim pentru bani. Ce facem pentru ei diferă un pic, eu având o muncă nu-prea-captivantă de corporatist, în timp ce Dan construieşte site-uri şi în general lucrează ca liber profesionist, în papuci şi cu părul ciufulit, acasă. Uneori am auzit că nu poarta nici haine. Ewww.
Fiindcă vorbim de vieţi alternative, nu poţi să nu te întrebi „ce-ar fi fost dacă?". Despre asta este stripul nostru de astăzi. „Care strip?" , „Ce este un strip?" , „De ce îmi pierd timpul citind elucubraţiile acestui individ?"... vă puteţi întreba. Ei bine, ne-am decis să vă facem o surpriză şi să ne aventurăm în lumea webcomicurilor (link explicativ). Vă împărtăşesc un secret: personajele, Mahone şi Lostriţu, sunt parţial inspirate din vieţile reale ale unor persoane. Da, atât de palpitante sunt vieţile noastre uneori !
Auzim că Eminem lansează album nou. E un rapper cu influenţă chiar şi aici in Romania. Sau a fost? Mai ascultă cineva la noi hip-hop? Mai face cineva la noi hip-hop? Vă lăsăm pe voi sa veniţi cu sugestii, şi dacă ne fermecaţi cu ce ne trimiteţi (muzică muzică muzică!) există o şansă destul de mare să publicăm un articol în domeniu, poate şi câteva interviuri cu contributorii care au avut cele mai pertinente păreri.
Liviu

"Acest articol este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Administratorii şi Moderatorii MusicHub.ro nu îşi asumă responsabilitatea pentru opiniile utilizatorilor exprimate în secţiunea MH Comic."

